Pe 11 martie se împlinesc șase ani de când Japonia a fost lovită de un cutremur de 9 grade pe scara Richter și de un tsunami care a măturat tot în calea sa. Un bilanț oficial arată că 15.891 de oameni și-au pierdut viața și 2.660 au fost date dispărute  în urma acestei tragedii, iar unele zone afectate abia acum reîncep să revină la viață. Slujbe de comemorare vor fi organizate sâmbătă în toată ţara, în memoria victimelor.

În urma cu șase ani întreaga lume stătea cu ochii pe Japonia, zguduită de cel mai puternic cutremur din istoria sa. Mai exact, pe 11 martie 2011, un tsunami uriaş,  provocat de un seism cu magnitudinea de 9 în apropierea coastelor din nord-estul Japoniei, cu epicentrul în regiunea Tohoku din Oceanul Pacific, a inundat centralele de la Fukushima, provocând cea mai gravă catastrofă nucleară din ultimii 25 de ani de la Cernobîl încoace., iar în urma valuilui seismic de aproximativ 14 metri, s-au declanșat incendii, alunecări de teren și au fost măturate sate și orașe întregi,  notează libertatea.ro.

Acesta a  devastat terenuri agricole, locuințe, culturi agricole, vehicule. Un vapor cu 100 de persoane la bord a fost „măturat” de un tsunami în prefectura Miyagi.  Curentul electric a fost întrerupt în patru milioane de locuințe în capitală și în jurul acesteia. Trenurile de mare viteză spre nordul țării au fost oprite. Aeroportul Narita din Tokyo a fost închis, zborurile oprite și pasagerii evacuați. În Tokyo, circulația cu metroul a fost, de asemenea, oprită.

Japonia a intrat în stare de alertă nucleară, ca urmare a problemelor de răcire la reactoarele de la Fukushima, ce au stârnit îngrijorare pe întreg mapamondul. Zi de zi, mici explozii, incendii, încercări de răcire ale reactoarelor și scurgeri de radiații la instalațiile nucleare au ocupat buletinele de știri, însă oamenii de știință au calmat întotdeauna spiritele explicând că nivelul de radiații este doar puțin peste medie, însă oamenilor ce locuiau în zonă nu li s-a permis nici în prezent, la șase ani de la tragedie, să se întoarcă la casele lor.

În urma cutremurului,  ziua a fost mai scurtă cu 1,8 secunde pentru că Pământul a avut o rotaţie accelerată, iar în prezent coasta de nord-est a Japoniei este acoperită încă de oraşe şi de sate-fantomă. Și asta, pentru că dezastrul a dus la emiterea unui concentrații masive de radiații, iar pentru ca nivelul de radiații nocive să fie redus, sunt necesari aproape 40 de ani.

La șase ani de la tragedie, niponii încearcă să își reconstruiască în liniște țara, unele școli fiind redeschise abia acum. Abia acum au început să fie redeschise școlile. În prefectura Miyagi, grav afectată de dezastrul din 11 martie, copiii se pot bucura din luna ianuarie de o nouă școală care a fost construită după ce cea veche a fost măturată de tsunami, în urmă cu șase ani.

Seismul şi tsunamiul devastator care i-a urmat au provocat moartea sau dispariţia a aproximativ 18.500 de persoane şi rănirea altor 6.150, iar 403.000 de case şi alte clădiri au fost distruse.