Șase foști deputați ai Partidului Liberal Democrat din Moldova s-au alăturat astăzi Partidului Democrat, a anunțat în cadrul unui brifieng de presă președintele Parlamentului, Andrian Candu, vicepreședinte al PDM.

Este vorba de deputații Nae Simion-Pleșca, Ion Balan, Nicolae Juravschi, Vladimir Hotineanu, Petru Știrbate și Angel Agache. „Sunt șase persoane noi care fac parte din Partidul Democrat și ne bucurăm foarte mult că astfel crește și potențialul partidului, inclusiv în Parlament”, a declarat Andrian Candu, care a menționat că noi membrii au participat astăzi la ședința partidului.

Fracțiunea parlamentară a PDM ajunge astfel la un număr de 40 de deputați. Inițial, ca urmare a alegerilor din 30 noiembrie 2014, PDM era reprezentat în Parlament de 19 deputați.