În ultimele 24 de ore, două persoane și-au pierdut viața la scăldat în bazinele acvatice din țară.

Incidentul avut loc ieri la ora 15.00 în iazul din apropierea satului Chiștelnița, raioanul Telenești.
Un bărbat în vîrstă de 44 de ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Cazul a fost raportat Serviciului Situații Excepționale, care în aceiași zi a întreprins lucrări subacvatice pentru recuperarea persoanei.
La ora 19.25 minute, corpul neînsuflețit a bărbatului a fost extras de către salvatorii Secției situații excepționale Telenești. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de drept.

Un alt caz de înec a avut loc ieri la ora 18.40 minute în apropiere de localitatea Bisericani, raionul Glodeni. De această dată pradă apelor a căzut un bărbat în vîrstă de 57 de ani. Din primele cercetări s-a stabilit că persoana a mers la scăldat în râul Prut, iar în timpul înotului s-ar fi lovit la cap cu un obstacol aflat în apă. După incident omul nu a mai reușit să iasă din râu. Circumstanțele acestui caz sunt studiate de Inspectoratul teritorial de poliție.

Serviciul protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează populația să țină cont de regulile de comportament pe apă, să nu meargă la scăldat în locuri neautorizate și neamenajate. Mai mult, sunt contraindicate săriturile în lacuri necunoscute, întrucît unele obstacole aflate în apă pot provoca traume. Conform datelor operative ale salvatorilor de la începutul anului 2016, în bazinele acvatice din țară s-au înecat 85 de persoane, inclusiv 14 minori.