Compania de cercetări sociologice IMAS semnalează că se confruntă cu presiuni și șantaj din partea unor politicieni și reprezentanți ai unor ONG-uri, deranjați de rezultatele cercetărilor sociologice,.

„IMAS s-a confruntat periodic, în toți acești ani, cu amenințări și presiuni la adresa activității noastre. Atunci când lucrurile au depășit anumite limite, am adoptat o poziție publică față de aceste situații. În august 2010, eu și compania pe care o conduc am fost amenințați de către un oficial de rang înalt. Și atunci, ca și acum, am semnalat imediat despre lucrurile care se petrec”, se spune într-un comunicat al companiei semnat de directorul IMAS, Doru Petruți, citat de Moldpres.

El afirmă că uneori lucrează sub „o anumită presiune exercitată de beneficiarii studiilor sau interpuși ai acestora”. „O să vă dau un astfel de exemplu negativ: nu cu mult timp în urmă, am fost nevoiți să semnalăm unui donator extern presiunile care se exercitau asupra noastră de către un ONG din Republica Moldova (care avea și rolul de beneficiar), presiuni prin care se încerca modificarea concluziilor unui studiu ce evalua activitatea acelui ONG”, menționează Doru Petruți.

Potrivit acestuia, tema percepțiilor privind societatea civilă nu este nouă. Aceiași indicatori, precum cei incluși în sondajele din iulie și decembrie 2017, au figurat într-un studiu național din 2010, iar comanditarul acelui sondaj a fost un ONG din Republica Moldova. „Curios este faptul că atunci nimeni nu și-a manifestat nemulțumirea de faptul că sunt măsurate percepții privind activitatea societății civile. Și nici în următorii ani nu au fost astfel de plângeri, deși studiile de acest tip au continuat. Încrederea în acest sector de activitate este măsurată inclusiv de Barometrul Opiniei Publice de foarte mulți ani”, se spune în comunicat.

Directorul IMAS solicită reprezentanților societății civile, fără a numi care anume, să nu se ascundă „în spatele unor acțiuni de gherilă ce au la bază șantaj și amenințări cu scrisori de denigrare privind activitatea Companiei. ONG-urile care vor renunța la cooperarea cu noi pe baza acestui tip de abordare sunt parteneri care sunt rugați să întrerupă orice colaborare cu noi încă de pe acum”.

Nu mai încercați să ne cenzurați activitatea pentru că ați văzut că nu plecăm nicăieri, în ciuda celor 17 ani de activitate presărați cu presiuni, menționează Doru Petruți.

”Desigur, departe de noi gândul de a generaliza aceste lucruri asupra întregii societăți civile din Republica Moldova. Ele se adresează unor reprezentanți ai acestui sector, reprezentanți care își vor regăsi cu siguranță în acest comunicat acțiunile întreprinse în această săptămână sau în trecut”, notează Doru Petruți, directorul general IMAS.