Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski consideră că președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, trebuie să renunțe la programul cu Fondul Monetar Internațional sau să anunțe că țara este în faliment în ceea ce privește datoriile externe. Declarații în acest sens au fost făcute de Kolomoiski pentru Financial Times, transmite Коммерсантъ.

Potrivit lui Kolomoiski, Ucraina ar trebui să ia exemplul Greciei, care în anul 2015 a luat decizia să nu mai plătească creditul acordat de FMI.

Acesta spune că ucrainenii au obosit de reformele solicitate de FMI: „Dacă președintele va continua să asculte de Occident, atunci va deveni ca Poroșenko. Va avea acelașii nivel de susținere din partea populației – 5, 10 sau 15%, în loc de 73”.

De asemenea, Kolomoiski spune că SUA și UE trebuie să anuleze datoriile pe care le are Ucraina.

„Aceste datorii să fie anulate pentru suferința în lupta cu Rusia. Este jocul vostru, este geopolitica voastră. Voi nu aveți treabă cu Ucraina. Voi vă doriți să faceți rău Rusiei, iar Ucraina este doar un motiv”, a subliniat acesta.

Sursa: ziarulnational.md