Şeful adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism a Primăriei a fost plasat în izolatorul CNA pentru 30 de zile, informează 24h.MD.

Decizia aparţine Curţii de Apel, care a admis demersul procurorilor anticorupţie şi a casat încheierea magistraţilor Judecătoriei Buiucani, schimbând măsura preventivă din arest la domiciliu în arest.

Amintim că şeful adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism a Primăriei este învinuit într-un dosar de corupţie, alături de alţi funcţionari şi persoane fizice. Cauza penală a fost pornită pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă, falsului în acte publice şi depăşirii atribuţiilor de serviciu.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, funcţionarii Primăriei, prin înţelegere prealabilă cu intermediarii, ar fi admis diverse abuzuri, contra unor sume de bani, pentru acordarea unor servicii precum: urgentarea perfectării unor acte pentru recepţia finală a imobilelor; urgentarea eliberării actelor pentru schimbarea statutului zonelor terenurilor; perfectarea actelor în vederea privatizării spaţiilor nelocative etc. Astfel, cea mai mare sumă estorcată de unii funcţionari ai Primăriei, documentată de CNA, este 12 000 de euro.

Acţiunile de urmărire penală se desfăşoară sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.