Proiectul „Chișinău accesibil pentru toți” a fost pus în discuție la o ședință a primarului interimar general, Silvia Radu cu reprezentanții asociației „Motivație”. Proiectul are drept scop soluționarea problemelor persoanelor cu necesități speciale și handicap locomotor.
Silvia Radu a reiterat disponibilitatea de a adapta infrastructura orașului la necesitățile persoanelor cu handicap locomotor. Ea a precizat că deja a semnat o dispoziție în pentru a identifica principalele probleme cu care se ciocnesc acestea. Totodată, primarul interimar a îndemnat reprezentanții asociației „Motivație” să vină cu propuneri și sugestii în adresa autorităților locale pentru asigura o colaborare mai eficientă în acest sens.

Potrivit comunicatului emis de Primărie, „primarul general interimar a promis crearea unui grup de lucru în cadrul municipalității, în vederea soluționării problemei adaptării la spațiile de acces public. Grupul va stabili un plan de acțiuni, cu obiectivele ce urmează a fi realizate pe parcursul anilor 2018-2019, a promis Silvia Radu”.
Directorul executiv al asociației „Motivație”, Igor Meriacre, a precizat că s-au făcut deja progrese în vederea asigurării troleibuzelor cu rampe de acces pentru persoanele în scaun rulant. Cu toate acestea, Meriacre a atras atenția asupra faptului că mai există destule bariere arhitecturale, precum accesibilitatea drumurilor și trotuarelor, a stațiilor de așteptare a transportului, scările trecerilor subterane, rampele de acces la instituții publice etc.