PSRM reiterează apelul său către forțele politice de stânga pentru a crea un bloc comun la alegerile parlamentare anticipate. Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Corneliu Furculiță, a declarat la Europa Liberă că formațiunea sa deja poartă negocieri în acest sens.

”PSRM solicită și este de părere că forțele de stânga ar putea să meargă într-un bloc comun, astfel ca să nu existe concurență pe acest segment de electorat, pentru că nu avem ce împărți. Dezideratele și scopurile sunt comune. De aceea, noi ducem negocieri. Îndemnăm toate forțele politice de stânga să se alinieze împreună cu PSRM și suntem gata să facem și anumite cedări”, a menționat Furculiță.

Liderul socialist a declarat că în acest bloc s-ar regăsi PCRM, cu care socialiștii intenționează să poarte discuții.

”Este o intenție. Politica este artă și dacă politicienii vor dori să procedeze în interesul țării, atunci nu văd de ce”, a spus deputatul.

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM a reiterat că nu-l vede în acest bloc pe liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi.

”Pasărea se cunoaște nu doar după pene, dar și după cântec. Nu consider că mesajele domnului Ustaîi sunt axate politic. Nu am văzut un program politic de-al domnului Usatîi în care el să spună ce are de gând în perspectiva viitoare. În afară de critici și înjurături la adresa PSRM, nu am văzut nimic”, a declarat socialistul.

Anterior, președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că partidele de stânga ar trebui să se unească și să creeze un bloc comun în cadrul viitoarelor alegeri parlamentare.