Astăzi, 22 iulie curent, în jurul orei 14:00, Regimentul de Patrulare Nord a primit apel precum că un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Mândâc, Dondușeni deplasându-se prin localitatea Sângereii Noi din Sângerei a fost amenințat cu un pistol de către alt conducător auto. Tot el a anunţat că suspectul se deplasează cu un automobil de model VW-Golf într-o direcție necunoscută.

INP a reacționat prompt și au fost orientate echipajele de patrulare din nordul ţării. În mai puțin de o jumătate de oră, la intrare în municipiul Bălți, angajații Inspectoratului Național de Patrulare au stopat maşina respectivă și au reținut conducătorul auto.

Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 23 de ani, locuitor al satului Mărinești, Sângerei. În urma percheziției mașinii tânărului pe bancheta din spate a fost depistat un pistolul, deținut ilegal.

La locul reținerii suspectului a fost solicitată grupa operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie care va stabili toate circumstanțele acestui caz.