Republica Moldova a îndeplinit toate acțiunile și condițiile agreate cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și suntem pregătiți pentru întrevederea cu echipa de experți FMI”. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului Andrian Candu după ședința plenară din 15 decembrie curent.
Potrivit speakerului, plenul Parlamentului a aprobat și astfel, executat toate acțiunile angajate față de FMI, iar la 20 decembrie curent urmează a fi raportată îndeplinirea lor. Este vorba de două proiecte de legi cu privire la sistemul financiar-bancar și Legea bugetuluui de stat pentru anul viitor. La fel, președintele Parlamentului a salutat aprobarea politicii bugetar-fiscale pentru anul 2018.
Andrian Candu a menționat că, ieri, Legislativul a ratificat Acordul cu Uniunea Europeană privind asistenţa macrofinanciară pentru Republica Moldova şi Memorandumul de înţelegere.
Asistența macrofinanciară este în valoare de până la 100 milioane euro, dintre care 60 milioane urmează să fie furnizate sub formă de împrumut şi 40 milioane euro sub formă de grant.