Liderului PPDA, Andrei Năstase, nu-i plac întrebările incomode din partea alegătorilor. De aceea, la întrunirile electorale, ”garda” sa, îmbrăcată în geci roșii, îi asigură o zonă confortabilă, în care să nu intre persoane cu întrebări incomode.

Așa s-a întâmplat, de exemplu, la Bălți, unde Andrei Năstase a fost înconjurat de mai mulți simpatizanți de-ai săi, care îi dădeau la o parte pe toți cei care îndrăzneau să exprime un alt punct de vedere. Cu toate acestea, mai mulți comercanți și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile PPDA.

”Ați mai vent să amăgiți lumea din piață, da?”, a spus un tânăr, fiind imediat înconjurat de ortacii lui Năstase. ”Da cine esti, măi frumosule? Un trădător!”, i-a replicat o simpatizantă a PPDA. ”Dar pentru ce ați venit voi aici, nu înțeleg. Să vă întoarceți de unde ați venit, aici nu veți amăgi pe nimeni”, nu s-a lăsat intimidat tânărul.

În cele din urmă, activiștii lui Năstase au fost luați la rost de un grup de vânzătoare, care le-au cerut acestora să plece și să nu tulbure apele. ”Toți sunteți o apă și-un pământ”, au declarat acestea.

Și în alte cazuri, tactica de protejare a lui Năstase se dovedește a fi ineficientă. Așa s-a întâmplat, de exemplu, la Purcari, raionul Ștefan Vodă. În cadrul unei întruniri electorale, un localnic l-a acuzat pe Năstase că știe doar să aducă critici guvernării.

„La televizor spuneți doar de rău de guvernare, acum tot de rău vorbiți. Comuniștii nu au făcut nici un drum la Purcari. Acum s-a făcut o bucată de drum și ne pare bine. La anul poate se va mai face o altă bucată de drum. Da platforma matale ce o să facă?”, l-a întrebat țăranul pe liderul PPDA. „Țânțarul pus pe mână suge sânge. Dacă-l ucizi vine altul și suge și mai mult”, a mai adăugat omul care l-a contrazis pe Andrei Năstase.