Primarul general interimar al municipiului Chişinău, Silvia Radu, a solicitat demisia şefului Direcţiei Sănătate, Mihai Moldovanu. Solicitarea a fost făcută în cadrul şedinţei de astăzi a Primăriei, în urma unei vizite a primăriţei la Spitalul Nr.1 din capitală, efectuată în urma unui şir de plângeri din partea pacienţilor. 
„Eu am inspectat Spitalul Nr.1 şi mi-a fost suficient să înţeleg ce se întâmplă cu gestiunea banului public. Ceea ce m-a surprins foarte mult este că un lift costă un milion de lei, pe când acesta costă cel mult 200 de mii de lei. Sunteţi şef de direcţie, stabiliţi priorităţile. Eu sunt împotrivă să stea copiii în condiţii mizerabile şi ca toaletele din maternităţi să nu funcţioneze. Nici într-o ţară a lumii nu se cumpără bahile la intrare în spital. Este o condiţie de igienă obligatorie ce trebuie să fie asigurată şi plătită prin sistemul de asigurări. De, asemenea, sunt tradiţii anormale în timpul muncii să chefuiţi. Medicii nu au timpul să bea în timpul orelor de muncă. Mie îmi pasă de atitudinea şi forma de lucru ce o au oamenii angajaţi în funcţie de răspundere şi care nu au privilegii graţie acestor funcţii, dar au responsabilităţi”, a declarat Silvia Radu, citată de trm.md.
La rândul său, şeful Direcției Sănătate a anunțat că nu-și va depune cererea de demisie.

„În opinia mea, eu îmi îndeplinesc atribuţiile şi rezultatele mele le puteţi vedea pe parcursul anilor de când activez. Nu poţi să inspectezi un spital şi să îţi creezi impresie despre tot sistemul că nu este bine. Bugetul a fost format după autorităţile înainte de către directori, de către administraţii, nu eu insist. Sunt blocuri care au 50-60 de ani de când au fost construite, nu a fost schimbat niciodată ascensorul, iar aceasta nu ţine de securitatea copilului? Dacă denigrăm imaginea medicilor vor pleca toţi. În ultimele luni au plecat sute de medici. Noi nu avem asistente medicale”, a menţionat Mihai Moldovanu.