Pentru Maia Sandu și Andrei Năstase o eventuală alianță cu grupul parlamentar PRO Moldova, condus de Andrian Candu, este destul de periculoasă. Cei doi lideri ai Blocului ACUM ar putea repeta soarta lui Vlad Filat și Mihai Ghimpu. De această părere este fostul deputat PDM, analistul politic Stela Jantuan. Opinia a fost expusă pentru Enews.md.

„Acest grup al lui Candu va dicta regulile jocului. Pe timpuri, în același mod Plahotniuc i-a desființat pe Filat și Ghimpu și același lucru s-ar putea întâmpla cu Sandu și Năstase”, a spus Jantuan.

Precizăm că și alți analiști au atras atenția că o alianță a PAS și DA cu grupul Candu și PP “ȘOR” ar însemna moartea celor două formațiuni. Astfel, directorul executiv IPIS, Vladislav Kulminski, dar și expertul Ștefan Gligor au spus că singura soluție ar fi alegerile anticipate.