Tot mai puțini oameni cred că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) poate îmbunătăți situația din țară. În același timp, tot mai mulți oameni au încredere că lucrurile pot fi schimbate în bine de Partidul Democrat din Moldova (PDM). Acest lucru rezultă din cel mai recent sondaj al IMAS.

Potrivit Barometrului socio-politic, prezentat astăzi, 22 la sută dintre participanții la cercetare cred că PSRM poate schimba lucrurile spre bine, comparativ cu 32% în iulie. A crescut ușor perceperea oamenilor că Partidul Acțiune și Solidaritate poate îmbunătăți situația din țară – 14,1%, comparativ cu 14% în sondajul precedent. Iar încrederea în Partidul Democrat din Moldova a crescut cu aproape o pătrime – de la 8% în iulie, până la 11,9% acum. 5,8% dintre participanții la sondaj cred că lucrurile pot fi schimbate în bine de Partidul Platforma Demnitate și Adevăr (6% în iulie).

La capitolul încredere în politicieni, se atestă o scădere în cazul tuturor jucătorilor importanți de pe arena politică din Moldova, cu excepția liderului PDM, Vlad Plahotniuc. Ratingul acestuia a crescut de la 20% în iulie, la 21% în decembrie. Președintele Igor Dodon a înregistrat cea mai mare cădere de imagine – de la 50% în iulie, la 36% acum. Liderul PAS, Maia Sandu, și prim-ministrul Pavel Filip sunt pe locul doi, cu 33% aprecieri pozitive, în scădere ambii cu 3 puncte procentuale. Ratingul președintelui PPDA, Andrei Năstase, a scăzut de la 27% în iulie la 23% în decembrie. Primarul de Orhei Ilan Șor, președintele partidului omonim, se bucură de încrederea a 18% dintre participanții la sondaj, iar liderul PL, Mihai Ghimpu – 11%.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie pe un eșantion de 1101 de persoane de peste 18 ani, în 74 de localități din toată țara. Marja de eroare este de +-3%.