Europarlamentarii au avut marți seara discuții aprinse pe subiectul acordării sprijinului financiar de 100 de milioane de euro Republicii Moldova, majoritatrea vorbitorilor susținând necesitatea continuării finanțării, inclusiv pentru că în caz contrar ar reveni în totalitate în sfera de influență a Rusiei.

“Împreună cu ambasadorul Republicii Moldova la UE, domnul Eugen Caras, la finalul unei zile în Parlamentul European, în care băieții buni au câștigat, iar alți băieți încearcă să afle ce s-a întâmplat cu adevărat pentru că îi întreabă presa”, a scris pe facebook președintele Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova, europarlamentarul Andi Cristea, la scurt timp după dezbatere, citat de timpul.md.

Dezbaterile din Parlamentul European au început cu o scurtă prezentare a comisarului european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor Christos Stylianides care a menționat că UE este gata să sprijine Republica Moldova ca să rămână pe calea democrației. Referindu-se la subiectul modificării sistemului electoral, el a menționat necesitatea ca autoritățile să țină cont de opinia Comisiei de la Veneția.

Această poziție a fost susținută și de președintele Delegației la Comitetul parlamentar de asociere UE-Moldova, europarlamentarul Andi Cristea, care a menționat că reformele inițiate de Guvernul de la Chișinău trebuie încurajate. „Eforturile de reformă au nevoie de un semnal de încurajare. Este clar că au avut loc progrese”, a menționat oficialul.

Pe de altă parte, un alt europarlamentar român Cristian Preda, s-a declarat împotriva acordării acestui sprijin financiar. „Sunt împotriva acordării unui ajutor financiar, pentru că nu se știe unde vor ajunge banii”, a declarat acesta.

Însă alți deputați din Parlamentul European au remarcat că dacă Bruxellesul nu ajută Moldova, aceasta riscă să ajungă să fie controlată de Moscova. „Republica Moldova este foarte importantă geopolitic. În ultima vreme guvernele Moldovei au făcut eforturi de apropiere. Este de datoria noastră să încurajăm vocile proeuropene. Este adevărat că există riscuri când se acordă un ajutor financiar unui stat care are probleme. Dar vocile europene trebuiesc ajutate, altfel câștigă vocile ruse”, a declarat Marian-Jean Marinescu.

Și europarlamentarul Francisco Assis a făcut referire la pericolul care vine dinspre Est și care poate deturna parcursul european al Republicii Moldova. „În ultima perioadă această apropiere este periclitată, se aud vocile proruse. Oamenii au fost presați de către Rusia în ultima vreme. Rusia exercită presiuni, ridică prețurile la energie, crează probleme pentru moldovenii care vor să lucreze în Rusia. Consider ca UE trebuie să continue să susțină Moldova. Daca UE ar respinge Republica Moldova ar fi grav”, a concluzionat politicianul.

„Este cert ca Guvernul a dovedit voință în aspirația europeană. UE trebuie să dea o șansă cetățenilor și nu clasei politice. Nu trebuie suspendate aceste sume, sunt necesare. Oamenii merită această sansă, sunt cetățeni europeni”, a declarat și eurodeputat Norica Nicolai. „Cred că Republica Moldova merită să o susținem”, a declarat Igor Šoltes.

„Suntem cu toți de acord că Moldova a ales cu curaj să îndeplinească agenda europeană, dar nu a depus îndeajuns efort să implementeze reformele. UE e pregatită să acorde asistență financiară Moldovei. Avem interesul să susținem Moldova în eforturile ei”, a concluzionat comisarul Christos Stylianides.