Circa 650 de gospodării și opt instituții publice din satul Șișcani, raionul Nisporeni vor avea acces la serviciile de aprovizionare cu apă și canalizare. Pentru construcția unui apeduct nou în satul Șișcani, Guvernul a alocat 66 de milioane de lei din Fondului Ecologic Național.

Sistemul de alimentare cu apă și canalizare din Șișcani va include și stații de pompare și de tratare a apei.

Despre importanța accesului populației, în special din satele Moldovei, la sistemele de alimentare cu apă și canalizare a vorbit președintele Igor Dodon. Șeful statului a lansat mai multe proiecte naționale menite să îmbunătățească viața oamenilor de la sate. Este vorba despre iluminarea stradală, reparația drumurilor locale, construcția sistemelor de alimentare cu apă și canalizare și amenajarea gunoiștilor autorizate.