Liderul PUN, Octavian Țîcu, vine cu un mesaj dur la adresa exponenților PAS, dar și a altor politicieni de dreapta, care l-au acuzat, zilele trecute, de misoginism. Atacurile la adresa lui Octavian Țîcu s-au produs după ce acesta a declarat că Republica Moldova „încă nu este pregătită să aleagă o femeie”, făcând trimitere direct la lidera PAS, Maia Sandu.

Octavian Țîcu susține că “isteria feministă” declanșată de cei de la PAS este gratuită și suptă din deget.

“Afirmațiile şi declarațiile pe care le fac trebuie înțelese în contextul bătăliilor politice şi nu extrapolate la cotele şi subînțelesurile care vă convin. pentru că am exprimat o opinie prin prizma unor cercetări temeinice şi judicioase, care reflectă o realitate – societatea noastră nu este pregătită să accepte o femeie preşedinte. Îmi doresc o prezență feminină în politică, contribui plenar la cooptarea femeilor în partid, iar multe dintre ele au mai mult caracter şi maturitate politică decât fervenții bărbați-pasişti, al cărui feminism etalativ este ridicol”, scrie Țîcu, într-o postare pe Facebook.