Așa-zisul Soviet Suprem (legislativul regional – n.red.) de la Tiraspol cer Moscovei să recunoască oficial actele emise de autoritățile separatiste din Transnistria. O rezoluție în acest sens a fost adoptată marți, în urma unor audieri la care au participat și deputați din Duma de Stat a Federației Ruse, scrie radiochisinau.md.

Rezoluția face, de asemenea, referință la decizia Kievului și Chișinăului de a institui un control comun la punctul de trecere de la Cuciurgan, precum și la hotărârea autorităților moldovene de a nu mai procura energie electrică de la centrala de la Cuciurgan, coproprietate a gigantului rus RAO EES, în favoarea unui contract mai ieftin cu un operator din Ucraina.

Potrivit pretinsului președinte al legislativului de la Tiraspol, Aleksandr Șcerba, aceste acțiuni ar fi „motivate politic”, cu scopul de a „sugruma” Transnistria, și ar urmări, de fapt, „eliminarea influenței Federației Ruse și a capitalului rusesc din această regiune”, transmite agenția oficială „Novosti PMR”.