PAS și Platforma DA trebuie să spună franc că își doresc ca cetățenii să achite în continuare banii furați din sistemul bancar. Cu acest îndemn a venit deputatul PSRM, Bogdan Țîrdea, după ce fracțiunile PAS și PPDA au criticat inițiativa socialiștilor de a scoate de pe umerii cetățenilor povara miliardului furat.

”Voi toți cei din opoziție, PAS și PPDA, doar ați participat la sute de mitinguri ca și noi, cerând anularea legii miliardului. Ce s-a schimbat? Sunteți pentru această lege? Spuneți acest lucru! Cetățenii să achite miliardul? Spuneți clar și franc ca noi să înțelegem”, a declarat Bogdan Țîrdea.

Deputatul susține că apar multe semne de întrebare în decizia luată în 2016 cu privire la emisia obligațiunilor de stat în valoare de aproape 14 miliarde de lei. Bogdan Țîrdea admite că frauda nu s-a produs la cele trei bănci lichidate ulterior, ci la BNM. De aceea, spune deputatul, banii trebuie recuperați de la Banca Naționale și nu de la cetățeni.

”Lor li s-au dat 14 miliarde de lei. De ce după asta băncile au fost lichidate? Probabil, pentru că nu din cele trei bănci s-a furat. Probabil, fiindcă s-a furat din BNM și asta a fost doar o acoperire. Dacă banii au fost furați din BNM, iar eu cred că o mare parte au fost furați din BNM, de ce cetățeanul trebuie să achite această datorie? De ce nu BNM trebuie să achite datoria pe care tot ea a venit cu inițiativele de modificări legislative de către guvernul Leancă, tot ea a dat banii din rezervele valutare, tot ea a deconectat butoanele roșii de la CNA și mai nu știu pe unde și tot ea a participat nemijlocit. De ce oamenii trebuie să întoarcă?”, a întrebat deputatul.

Bogdan Țîrdea a mai afirmat că dacă s-a dorit recuperarea banilor, au fost făcute rapoarte Kroll, comisii parlamentare, de ce s-a adoptat legea care pune datoria pe cetățeni.

”Fiindcă probabil se știa că nu se vor recupera banii, că nu se dorește întoarcerea banilor de la BNM din numele hoților. Fiindcă se știa că cetățenii trebuie să întoarcă banii”, a menționat deputatul PSRM.

Potrivit lui, ”legea miliardului” votată în 2016 a dus la scumpiri în serie: s-au majorat tarifele la energie, apă, căldură, prețurile la medicamente, produsele alimentare.

”Acum voi propuneți ca noi să achităm mai departe aceste scumpiri. Propuneți ca cetățenii mai departe să plătească hoților acest miliard. Poate trebuie de anulat această lege ca să anulăm efectele care s-au produs până acum: inflație, scumpiri de prețuri, amenzi și sărăcie totală a populației”, a declarat Bogdan Țîrdea.