În lunile aprilie – iunie, numărul contractelor ipotecare înregistrate s-a redus cu aproape 50 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor întreprinderii „Cadastru”.

Totodată, numărul contractelor de vânzare – cumpărare a bunurilor imobile a crescut, deşi nesemnificativ.

Informaţiile publicate de Întreprinderea de Stat „Cadastru” arată că în al doilea trimestru au fost înregistrate aproape cinci mii de contracte ipotecare, cu 46% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a lui 2015. Calculele mai arată că în prima jumătate a anului, moldovenii s-au împrumutat mai mult de la bănci pentru a-şi cumpăra o casă sau apartament.

Potrivit acelorași date, preţurile apartamentelor din raionul Glodeni, Basarabeasca şi Leova au scăzut cel mai mult în primul trimestru al anului. Proprietarii vindeau atunci bunurile imobile cu aproape 20 la sută mai ieftin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, valoarea  apartamentelor din municipiul Chişinău şi din raioanele Cahul şi Rezina a crescut cu până la o treime faţă de preţul lor din primul trimestru al anului trecut.