Trei cetăţeni ai Republicii Moldova şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs în Federaţia Rusă. Potrivit Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), care face referire la Ministerul Situaţii Excepţionale al Rusiei, tragedia a avut loc duminică, 28 ianuarie, în jurul orei 23:00, în regiunea Kaluga, raionul Meşciovsk, pe traseul M-3, km 234.
În urma impactului dintre două autoturisme, trei cetățeni ai Republicii Moldova, doi bărbați în vârstă de 37 și 28 de ani și o femeie în vârstă de 31 de ani au decedat, iar conducătorul auto al autovehiculului în care se aflau victimele, în vârstă de 34 de ani, de asemenea, cetățean al Republicii Moldova, a suferit traumatisme, fiind internat în spital, scrie trm.md.

Alte patru persoane, cetățeni străini, s-au ales cu diferite traumatisme, fiind internați în spitalul raional din orașul Suhinici.

Ofițeri din cadrul IGSU vor pleca astăzi în Federația Rusă pentru a aduce acasă trupurile neînsuflețite ale cetățenilor moldoveni.

Totodată, angajații IGSU vor monitoriza starea șoferului care a suferit traumatisme și vor organiza transportarea lui în Republica Moldova pentru îngrijiri medicale ulterioare.