În scopul combaterii consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, depistării şi nimicirii plantelor cu conţinut narcotic, dar şi identificării persoanelor care se ocupă de cultivarea lor, Poliţia desfăşoară, în perioada 1 iunie – 31 august curent, operaţiunea “MAC-2017”.

Astfel, la 23 iunie 2017, ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu cei ai Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale și IP Cahul, au efectuat percheziții la mai multe persoane, bănuite în comiterea infracțiunilor traficului de droguri.

În gospodăriile a trei persoane cu vârste cuprinse între 26 – 32 de ani, domiciliate în orașul Cahul, polițiștii au depistat 70 de plante cânepă, 1 kg de paie de mac, 3 pachețele cu metamphetamină cu greutatea totală de 40 gr și un aparat construit artizanal pentru consumul de marijuană.

Plantele au fost ridicate, ambalate şi sigilate pentru a fi supuse unei constatări tehnico-ştiințifice. Drogurile de tip marijuană erau preconizate atât pentru consumul propriu cât și pentru a fi comercializate pe teritoriul raionului Cahul.

Suspecții au fost reţinuți preventiv pentru 72 de ore. Actualmente sunt arestați pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă închisoare de la 7 la 15 ani.