În prima lună a anului 2018, veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public naţional (BPN) au constituit 2,6 miliarde de lei, în creştere cu peste 524 de milioane de lei faţă de perioada similară a anului 2017.
La Bugetul de stat, pe parcursul lunii ianuarie a anului curent, au fost încasate 1168,3 milioane de lei, ceea ce constituie cu 254 de milioane de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017 sau în creștere cu 27,8 %, scrie trm.md.

La Bugetele locale s-au înregistrat încasări de peste 293 de milioane de lei sau cu 19,3% mai mult.

La Bugetul asigurărilor sociale de stat au fost încasate peste 920 de milioane de lei sau cu 25,4% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2017.

La Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 263 de milioane de lei, cifră ce constituie cu 36,5 milioane lei mai mult în comparație cu luna ianuarie a anului 2017.