În legătură cu cazurile de hărțuire și intimidare de către autorităţile Federaţiei Ruse a persoanelor oficiale şi oamenilor politici  din Republica Moldova, intensificarea acestora în ultima perioadă şi lipsa unor reacţii oficiale la demersurile repetate ale autorităţilor moldoveneşti pe marginea acestor cazuri, MAEIE a decis chemarea la Chişinău pentru consultări a Ambasadorului Andrei Neguţă, pe o durată nedeterminată.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, în cadrul discuţiilor urmează a fi examinate căile pentru depăşirea situaţiei create, evitînd pe viitor acţiuni de natură să submineze relațiile moldo-ruse pe care autoritățile moldoveneşti și le doresc să fie prietenești, de încredere și respect reciproc.