Activitatea miniștrilor va fi supusă unei evaluări până la mijlocul lunii decembrie, iar cei care nu dau dovadă că iau în serios problemele cetățenilor – vor demisiona.
Mai exact, președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat în ședința săptămânală a formațiunii că a stabilit, împreună cu premierul Pavel Filip ca evaluarea să fie încheiată până în data de 19 decembrie. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, la briefingul susținut după ședința partidului.
Acesta a precizat că pentru mijlocul lunii decembrie se preconizează și o remaniere a Guvernului. ”Criteriul de bază al acestei evaluări este modul în care fiecare reprezentant PDM sau delegat de partid în instituțiile statului a reușit sa își sincronizeze agenda de lucru cu problemele semnalate de cetățeni și gradul de rezolvare a acestor probleme”, a explicat Vitalie Gămurari. Un alt subiect discutat în ședință a fost legat de modul în care instituțiile statului sunt pregătite pentru sezonul rece, pentru eventuale situații de urgență care ar putea apărea.