Un angajat al postului vamal intern de control Vadul lui Vodă este cercetat penal după ce a fost reținut în flagrant delict de procurorii anticorupție în momentul primirii unei remunerări ilegale în sumă de 50 de euro. Acțiunea a avut la bază informații operative furnizate de ofițerii Direcției integritate și supraveghere a Serviciului Vamal.

Potrivit denunțătorului, banii au fost pretinși de către vameș pentru a nu iniția documentarea încălcării termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a autoturismului cu numere de înmatriculare străine, aflat în posesie.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, în privința acestuia fiind pornit un dosar penal pentru corupere pasivă. În cazul demonstrării culpabilității, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Totodată, bănuitul este vizat și într-o anchetă de serviciu, dispusă de către conducerea Serviciului Vamal, urmând a fi suspendat din funcție pe perioada desfășurării investigațiilor de rigoare.