Un chirurg din cadrul Secţiei oro-maxilo-facială a ÎMSP Institutul de Medicină Urgentă a fost constatat în flagrant, cu puţin timp în urmă, de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Medicul este bănuit că ar fi pretins 13 000 de lei de la o pacientă pentru o  intervenţie chirurgicală.

Potrivit denunţătoarei, acum o lună, a ajuns la Spitalul de urgenţă cu multiple traumatisme ale mandibulei, după ce a fost maltratată de concubinul său. Femeia a fost diagnosticată cu fractură severă şi a fost planificată o intervenţie chirurgicală de urgenţă. Însă, după discuţia cu medicul chirurg şi achitarea costului intervenţiei în casa Spitalului, pacienta a fost somată să mai achite 10 000 de lei pentru „urgentarea operaţiei”, se arată într-un comunicat de presă al CNA.

Din spusele denunţătoarei, medicul-chirurg i-ar mai fi cerut încă 3000 de lei după intervenţia chirurgicală. Femeia s-a adresat la CNA, iar astăzi ofiţerii şi procurorii au documentat transmiterea celei de-a doua tranşe şi au prins medicul în flagrant.

Chirurgul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde este audiat de ofiţerii de urmărire penală. Femeia (chirurgul) a predat banii primiţi şi şi-a recunoscut vina. Pe numele ei a fost iniţiată o urmărire penală, iar dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă determinată de timp.