Maia Sandu s-a format profesional într-un mediu plin de corupție, în jurul ei se furau miliarde, dar ea ori nu înțelegea ce se întâmplă, ori acoperea aceste furturi, devenind astfel complice la această mare hoție. De această părere este internautul Vitalie Colin, care a făcut topul a opt ”realizări” ale Maiei Sandu ”fără ură și părtinire”.

Prima ”realizare”: Maia Sandu s-a format ca specialist și ca politician lângă Braghiș, în timpul guvernării Voronin, în guvernul Greceanîi cu Dodon. ”Ea nu a avut de unde învăța altceva decât comunism și socialism. Ea s-a obișnuit cu un mediu în care era corupție, mediocritate, lipsă de performanță și hoție. Nu afirm că a participat la hoții. Ci doar că nu avea de unde deveni un liberal proeuropean”, scrie acesta.

A doua ”realizare” a Maiei Sandu: A fost în toate guvernele începând cu Tarlev dar a fost ministru din partea PLDM a lui Filat. ”În jurul ei se furau miliarde, Filat cheltuia milioane pe partid sub ochii ei, iar ea ori nu observa (mediocritate), ori acoperea furturile (complice). În ambele cazuri descalificant. A vorbit de tâlhării tocmai când deja toată lumea striga în stradă și tocmai după ce a citit raportul KROLL”, notează Colin.

A treia ”realizare” constatată de internaut: Sandu a ajuns lider politic fără să prezinte nicio performanță ca politician. Ca funcționar de stat posibil, dar asta e altceva. A fost livrată de Filat și a ajuns în top cu ajutorul lui Igor Boțan si mass-media angajată politic.

”Realizarea” cu numărul patru: Maia Sandu a dat dovadă de lipsă totala de viziune politică, mergând alături de Năstase și ajutându-l în diversiunile lui cum ar fi alegerea președintelui de întreg poporul. Asta a dorit Dodon și așa el a devenit președinte. Învinuirea lui Plahotniuc e o inepție. El a fost nevoit să-l facă pe Dodon președinte sub presiunea lui Năstase și Maia, care au adunat semnături pentru referendum.

A cincea ”performanță”, în opinia internautului: Sandu a dat dovadă de lipsă totală de viziuni politice când a tolerat votul lui Năstase pentru Rusia la APCE, a tolerat declarația ministrului din Guvernul ei despre războiul civil de pe Nistru, a susținut că e gata să ia credite de la Rusia și mai declară și azi ca trebuie îmbunătățite relațiile cu acest stat.

Șase: Maia Sandu a dat dovadă de lipsă de discernământ și gândire rațională atunci când a acceptat să participe în alegeri în condițiile lui Plahotniuc, atunci când a acceptat alianța cu Dodon, atunci când l-a legitimat pe Dodon, Vlah și socialiștii săi ca politicieni onești în fața partenerilor europeni. Atunci când a tolerat ca oamenii Kremlinului să ajungă în fruntea celor mai importante instituții ale statului.

A șaptea ”realizare”: Sandu a dat dovadă de apucături dictatoriale, totală incompetență și lipsă de oameni competenți în echipă atunci când a cerut ca prim-ministrul să poată numi procurorul general, atunci când declară că din funcția de președinte va curma corupția, hoția, va ridica pensii și salarii.

Și cea de-a opta ”realizare” constatată de internaut: Maia Sandu a dat dovadă de iresponsabilitate și lașitate atunci când și-a provocat demisia propriului guvern, insistând pe o inițiativă anticonstituțională și antidemocratică, lăsând statul în întregime în mâinile lui Dodon și sculele Moscovei.

”Despre filmele penibile cu familia în stilul lui Plahotniuc, Dodon, Năstase sau Țopa nu mai vorbesc. Să mai continui?”, scrie Colin pe pagina sa de socializare.