Un ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Cahul a fost reținut de DGT Sud a CNA și procurori, fiind bănuit de corupere pasivă. Omul legii ar fi extorcat 1500 de lei pentru a nu-și îndeplini obligațiunile de serviciu, în fapt pentru a nu atrage la răspundere penală infractorii întru-un caz de furt.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, suspectul a fost prins în flagrant delict cu puțin timp în urmă. Reținerea a avut loc în incita Inspectoratului de Poliție Cahul, iar banii transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în biroul unde a fost audiat unul din suspecții de furt. Polițistul a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reținut pe un termen de 72 de ore.

Un dosar penal a fost pornit. Pentru acest gen de infracțiune, Codul Penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.