Unul dintre pompierii accidentaţi în incendiul de la Ciocana şi-a pierdut viaţa. Avea 28 de ani

Un pompier și-a pierdut viața astăzi, în timpul operațiunii de lichidare a unui grav incendiu de pe strada Uzinelor din Chişinău. Este vorba despre un bărbat de 28 de ani.

Potrivit ofițerului de presă al Serviciului Situațiilor Excepționale, Liliana Pușcaș, bărbatul a stat blocat printre flăcări mai bine de jumătate de oră.Acesta a fost scos de mai mulţi colegi de ai săi, iar ulterior transportat la spital.

La scurt timp, pompierul a decedat în drum spre spital.

„Este vorba despre un angajat al Serviciului Exceţional de Urgenţă din cadrul Centrului Republican de intervenţie operativă. Avea 28 de ani. 40 de minute colegii au lucrat pentru a debloca pompierul. S-a făcut tot posibilul pentru a salva această persoană. Este un adevărat erou care a murit la datorie” , a spus ofiţerul de presă al DSE, Liliana Puşcaşu, pentru publika.md.

Potrivit ofițerului de presă al Serviciului Situațiilor Excepționale, Diana Țurcanu, flăcările au cuprins un depozit cu materie primă pentru fabricarea jucăriilor. În interior se află materie primă și jucării. Incendiu a fost anunțat la ora 10:00.