Ziua Europei va fi marcată print-o serie de evenimente organizate de Executiv, pe parcursul lunii mai. În acest sens, Premierul a anunţat în debutul şedinţei Cabinetului de miniştri despre semnarea dispoziţiei privind acţiunile pe care le vor întreprinde autorităţile Republicii Moldova în vederea marcării sărbătorii.

Pavel Filip a menţionat că pe data de 13 mai Ziua Europei urmează a fi celebrată alături de partenerii din Uniunea Europeană în grădina publică „Ştefan cel Mare”, unde va fi amplasat tradiţionalul Orăşel European. În context, Premierul a  îndemnat toate instituţiile statului să participe la eveniment.

“Activităţile organizate sunt foarte importante pentru că la baza programului nostru de guvernare este Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Ne reuşeşte să  sporim popularitatea Uniunii Europene în rândurile cetăţenilor noştri şi sunt sigur că dacă vom continua în acelaşi ritm, parcursul european al ţării noastre va deveni ireversibil”, a conchis Premierul.

Ziua Europei este marcată anual de către comunitatea europeană şi ţările partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în memoria ministrului Afacerilor Externe al Franţei, Robert Schuman, care este considerat iniţiatorul  fondării Uniunii Europene.