Compania americană de zbor United Airlines se află în centrul unui scandal pe rețelele de socializare după ce un utilizator Twitter a postat mai multe mesaje în care relata că unui grup de fete i s-a interzis să se urce în avion deoarece purtau colanți, relatează Washington Post.

Shannon Watts, activistă, fondatoarea unui grup pentru controlul armelor, a postat pe Twitter duminică dimineață mai multe mesaje în care vorbește despre situație.

„Un agent de îmbarcare nu lasă fetele care poartă colanți să urce în avionul dinspre Denver spre Minneapolis deoarece la bord sunt interziși colanții. Le forțează să se schimbe sau să își pună rochii peste colanți. De când compania United face poliție cu hainele femeilor? Agentul spune că nu face regulile, doar le urmează”, a scris Watts pe Twitter, potrivit Digi24.ro.

Compania aeriană a răspuns imediat acuzațiilor femeii, fără a le nega însă. „Permisele de îmbarcare folosite de cele două fete arătau că acestea sunt rude ale unor angajați United Airlines, ceea ce înseamnă că ele reprezentau compania și trebuie să respecte codul vestimentar impus de aceasta”, se arată în răspunsul companiei, postat pe un forum.