Statele membre ale Uniunii Europene au stabilit, joi, suspendarea vizelor pentru cetăţenii ucraineni în cazul călătoriilor pe durate scurte în spaţiul comunitar, pe baza principiului reciprocităţii, anunţă Consiliul UE într-un comunicat, scrie Ziarul Financiar.

„Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) a stabilit, în numele Consiliului UE, o poziţie privind eliminarea vizelor în relaţia cu Ucraina. A fost confirmată poziţia Comisiei Europene de a li se oferi un regim fără vize cetăţenilor UE pe teritoriul Ucrainei şi pentru cetăţenii ucraineni în spaţiul UE pentru o perioadă de 90 de zile într-un interval de 180 de zile”, precizează comunicatul.

„Decizia va intra în vigoare în momentul implementării noului mecanism de vize”, subliniază Consiliul UE.

Reamintim, că Parlamentul ucrainean a cerut miercuri Uniunii Europene să acorde fostei republici sovietice un regim de călătorie fără vize, cu o zi înainte ca blocul comunitar să dezbată această chestiune, în timp ce potrivit unor surse sunt țări care ezită, precum Germania și Franța.