Uniunea Națională a Veteranilor de Război pentru Independența R. Moldova îi solicită Parlamentului să modifice legislația, astfel încă șeful statului Igor Dodon să rămână fără calitatea de Comandant suprem al forțelor armate și să elimine controlul președintelui asupra instituțiilor de drept din R. Moldova.

Fostul deputat și viceministru al Apărării, Alexandru Cimbriciuc, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că Igor Dodon reprezintă interesele Federației Ruse în R. Moldova, iar prin acțiunile prin care le întreprinde, „scade moralul Armatei Naționale” și ar exista riscul repetării în R. Moldova a scenariilor din Donbas, Luhansk și Crimeea.

„Într-un satat parlamentar există control parlamentar la instituțiile de forță. Președintele să aibă doar un rol simbolic de a acorda distincții. Dodon trebuie să fie penalizat prin fortificarea controlului parlamentar asupra Armatei Naționale”, a spus Cimbriciuc.

Menționăm că Igor Dodon nu a permis militarilor din R. Moldova să participe la un stagiu de pregătire, săptămâna trecută, în Ucraina și a anulat o decizie a Guvernului în acest sens. Militarii au ajuns, totuși, în statul vecin, iar Dodon a anunțat că-i va retrograda pe militarii care nu i-au îndeplinit ordinele în calitate de Comandant suprem al Armatei.

Un alte veteran de război, Mihai Balan, a adăugat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că scopul lui Dodon este „de a destabiliza situația din R. Moldova”, iar veteranii care au luptat pentru independența statului „nu vor permite acest lucru”.