Autorităţile europene nu trebuie să trimită la închisoare migranţii numai pentru faptul că ei au intrat ilegal în ţară, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg.

În decizie se menţionează că, în loc de aceasta, migranţii ilegali trebuie trimişi înapoi în statul din care au venit.

„Directiva privind repatrierea nu permite să fie trimis la închisoare cetăţeanul unei ţări care nu face parte din UE, care pînă la aceasta nu a trecut procedura expulzării, doar pentru că el sau ea a ajuns ilegal pe teritoriul unei țări membre a Uniunii, prin frontiera internă a Zonei Schengen”, se relevă în decizia Curţii de la Luxemburg.

În decizie se specifică că o regulă analogică este în vigoare dacă migrantul a fost reţinut cînd pleca din Zona Schengen. Hotărîrea Curţii nu se va referi la Britania şi Irlanda, care nu fac parte din Zona Schengen, precum şi la Danemarca, care a obţinut dreptul de a nu executa deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.