Vicepretorul de la Pretura Buiucani a fost reținut în această dimineață de ofițerii CNA. La moment sunt efectuate percheziții la sediul Preturii, a anunțat ofișerul de presă al CNA, Angela Starinschi.

„PA şi CNA efectuează percheziţii în sediul Preturii Buiucani în biroul unui vicepretor. Acesta e vizat într-un dosar de corupţie. Acţiuni de urmărire penală au fost efectuate la domiciliul funcţionarului, iar acum percheziţii au loc la biroul acestuia”, a declarat pentru UNIMEDIA purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi.