Sute de oameni au ieșit în stradă la Bălți, să-și ceară drepturile. Aceștia se plâng că ar putea să rămână fără locurile de muncă, însă primarului nici că-i pasă.

Oamenii, care lucrează la Piața Centrală din Bălți spun că autoritătile au decis, pe ascuns, să demoleze piata și să contruiască în acest loc o parcare multietajată. Pentru că, potrivit lor, primarul Renato Usatîi de mai mult timp neglijează primăria, au decis să iasă în stradă să-și apere drepturile.

Cu pancarte în mâni și lozinci, protestatarii le-au cerut autorităților locale să se ocupe de treburile orașului.

„Să se gândească nu la proprietari dar la oamenii care lucrează acolo. Sau să aducem copiii aici cine să ni-i hrănească”, a declarat o femeie, mamă solitară.

„Nu demolează restaurantele voastre din parcuri, dar locurile noastre de muncă” s-a plâns o femei în timpul unei întrevederi cu viceprimarul Leonid Babii.

Totodată, oamenii au cerut ca primarul să fie mai preocupat de orașul lor și au avertizat că sunt gata să treacă și la măsuri mai radicale dacă nu le va fi rezolvată problema.

Renato Usatîi se află de mai mult timp la Moscova, unde se asunde de justiția moldovenească.