Un general din Ucraina susține că răpirea ex-judecătorului Nicolae Ceaus din Chișinău nu s-ar fi realizat fără asistența serviciilor moldovenești. Generalul-maior, Viktor Trepak, care a fost prim-adjunct al Serviciului de Securitate al Ucrainei între anii 2015-2016, a declarat, la un post local din Kiev, că o asemenea ”operațiune” nu putea să se producă fără implicarea structurilor moldovenești.

”Fără permisiunea forțelor de ordine ale acestei țări, acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Sunt convins că fără implicarea structurilor moldovenești, asta nu ar fi reușit. O astfel de operațiune nu poate fi realizată fără asistența serviciilor locale”, a declarat generalul ucrainean.

Ex-judecătorul ucrainean, Nicolae Ceaus, a fost răpit din centrul Capitalei, în data de 3 aprilie. Presa de la Chișinău a scris că Ceaus a fost transportat în Ucraina în portbagajul unui automobil, care aparține ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.

La 09 aprilie, la propunerea deputaților PSRM, Parlamentul a creat Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a lui Ceaus. Din componența comisiei fac parte nouă deputați din toate fracțiunile parlamentare.

Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că trebuie să urmeze și sancțiuni, în cazul în care această comisie va stabili că Președinția și SIS au fost implicate în răpirea fostului magistrat ucrainean.