PLDM invită PAS și Platforma DA la dialog privind crearea unui Bloc Electoral, care să participe cu un candidat comun la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și cu o listă comună la alegerile parlamentare anticipate. Apelul liberal-democraților a fost lansat azi.

„Biroul Permanent Central al Partidului Liberal Democrat din Moldova, în urma analizei situației de criză cu care se confruntă Republica Moldova:

– conștientizând importanța scrutinului prezidențial din 1 noiembrie anul curent,

– realizând pericolul deturnării vectorului de politică externă prin abandonarea parcursului de integrare europeană,

– luând în calcul pericolul izolării Republicii Moldova și transformării ei într-un stat extra-sistemic și eșuat,

– reiterând necesitatea implementării complete a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană,

– înțelegând pericolul federalizării Republicii Moldova,

– apreciind situația economico-socială și sanitară ca fiind una catastrofală,

– ținând cont de recomandările partenerilor noștri din familia politică a PPE,

– recunoscând că doar prin unitatea de acțiuni a partidelor pro-europene și naționale poate fi atins obiectivul aderării Republicii Moldova la UE, invită PAS și Platforma DA la dialog în vederea creării unui Bloc Electoral, care să participe cu un candidat comun la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și cu o listă comună la alegerile parlamentare anticipate care sunt absolut necesare ieșirii Republicii Moldova din criză”, se arată în mesajul PLDM.

Totodată, Partidul Liberal Democrat din Moldova este deschis oricărui format de negocieri pe care colegii noștri din PAS și Platforma DA îl consideră funcțional.