Moldova a reușit să obțină a doua tranșă de la FMI chiar printr-o procedură simplificată, asta tocmai pentru că a fost constatat modul serios în care au fost implementate reformele convenite în cadrul memorandumului. Iar printre aceste reforme se află inclusiv acțiuni care au vizat securizarea sistemului bancar, a declarat liderul Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru stiripesurse.ro.

Moldova a reușit să obțină a doua tranșă de la FMI chiar printr-o procedură simplificată, asta tocmai pentru că a fost constatat modul serios în care au fost implementate reformele convenite în cadrul memorandumului. Iar printre aceste reforme se află inclusiv acțiuni care au vizat securizarea sistemului bancar. Problema e că aceste reușite vin după perioade lungi de crize politice, abia de la începutul lui 2016 s-a intrat într-o perioadă de stabilitate și se pot face reforme, deci a fost firesc ca efectele benefice să nu fie simțite imediat la modul direct de către cetățeni. Dar sunt convins că, dacă vom continua asa, în scurt timp oamenii vor simți mai direct efectele acestei creșteri economice”, a dat asigurări Vlad plahotniuc.

În același interviu, Vlad Plahotniuc a vorbit despre suportul exprimat de SUA în sprijinul modificării sistemului electoral, menționând despre sondajul dat publicității azi, cel mai mare sondaj realizat vreodată în Moldova, în care se confirmă voința cetățenilor de schimbarea a sistemului electoral.

“Partenerii noștri din SUA cunosc foarte bine beneficiile sistemului electoral uninominal sau mixt, îl utilizează de atâția ani, nu era cazul sa le vorbesc eu despre beneficiile lui. Am discutat subiectul doar în termeni generali, nu am încercat să caut sprijin. Chiar acum a fost dat publicității, de către o companie americana importantă, cel mai mare sondaj realizat vreodată în Moldova, pe un eșantion de 12 mii de respondenți, care arată foarte clar că cetățenii își doresc schimbarea sistemului electoral. 61 la sută doresc acest lucru, în timp ce doar 29 la sută își doresc să rămână sistemul actual de votare pe liste. Așadar, cetățenii ne spun foarte clar ca vor aceasta schimbare, iar noi trebuie să-i ascultăm și să căutam soluții să o facem cât mai corect, respectând standardele internaționale în materie electorală, de aceea așteptăm cu interes și opinia Comisiei de la Veneția”, a explicat acesta.

Vlad Plahotniuc a spus că recomandările experților vor fi studiate cu mare atenție și seriozitate. “Chiar dacă este dreptul suveran al unui stat să-și decidă sistemul electoral și avem un număr atât de mare de cetățeni care doresc asta, noi credem că e important mai întâi să avem o cât mai bună evaluare legată de formarea unui cadru electoral optim pentru implementarea sistemului mixt de vot”, a subliniat el.