Republica Moldova este o ţară în care au loc reforme, schimbări dinamice. Este o ţară cu un mediu de afaceri în deplină dezvoltare, o ţară cu o forţă de muncă bună, calificată şi o ţară cu un mediu care poate oferi perspective de dezvoltare investitorilor străini. Declarația aparține preşedintelui Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Moldova, Vlad Plahotniuc şi a fost făcută în cadrul Forumului moldo-monegasc la Chişinău, unde a participat și alteța sa, Prințul Albert al II-lea de Monaco.

„Vreau să salut delegaţia oamenilor de afaceri din Monaco şi vă asigur că veţi regăsi în R. Moldova un mediu de afaceri atractiv, benefic şi prietenos. Am încredere că acest eveniment va contribui ca între lumea de afaceri din Monaco şi cea din Moldova să fie create relaţii comode benefice pentru ambele părţi”, a declarat Vlad Plahotniuc la forum.

Chiar dacă țara noastră a sărbătorit 25 de ani de la independenţă, de fapt doar de câţiva ani, Republica Moldova a început să-şi conducă personal destinul şi să privească cu mult mai multă încredere în viitor. „Republica Moldova este o ţară care îşi doreşte mult mai mult de la viitorul său. De aceea am semnat în 2014 Acordul de asociere cu UE. Mizăm mult pe acest parteneriat care astăzi a făcut ca UE să fie principalul partener economic şi comercial. Suntem hotărâţi să dezvoltăm R. Moldova şi în toate alte aspecte. Sunt sigur că ţara noastră în condiţii de stabilitate politică şi mobilizare corectă a ponteţialului ţării va înregistra o creştere economică constată în perioada anilor următori”, a continuat el.

El a menționat că guvernarea este implicată într-un proces amplu de reforme care vizează stabilitatea economică și politică a țării, iar investitorii străini pot găsi aici un mediu favorabil și cu perspectivă. „Suntem în căutare de prieteni şi parteneri. Putem şi vrem să oferim tuturor potenţialilor investitorilor care vor să vină în Republica Moldova colaborare şi oportunităţi de dezvoltare. Am încredere în viitorul prosper al Republicii Moldova şi m-aş bucura dacă la făurirea acestui viitor şi-ar lăsa amprenta prin implicare şi investiţii şi oaspecţii noştri din Monaco”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Menționăm că peste 200 antreprenori din ţara noastră şi din Monaco s-au reunit astăzi la Chişinău în cadrul unui forum economic. Evenimentul, prilejuit de vizita Prinţului de Monaco, este organizat cu scopul de a găsi noi oportunităţi de investiţie pentru companiile din Moldova.