PAS va respecta decizia Înaltei Curți, chiar dacă judecătorii vor declara neconstituțional decretul Maiei Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier. Despre aceasta deputatul PAS, Vladimir Bolea, a declarat la NTV Moldova.

“Ce decizie nu ar lua Curtea Constituțională, noi ne vom supune și vom îndeplini toate prevederile legale”, a spus Bolea.

Deputatul PAS a mai adăugat că are încredere în actuala componență a Curții Constituționale.

Precizăm că săptămâna viitoare, în data de 23 februarie, CC urmează să se pronunțe pe seama decretului președintelui Maia Sandu prin care Natalia Gavrilița a fost desemnată repetat la funcția de premier. Experții în drept constituțional deja s-au expus în acest caz. Juriștii spun că odată ce exista un candidat desemnat de majoritatea parlamentară, șefa statului era obligată prin Constituție să desemneze acest candidat.