Referitor la declarația recentă a reprezentantului OSCE pentru Transnistria, Franco Frattini, conform căreia „Cererea Republicii Moldova de retragere a trupelor ruse este desprinsă de realitate”, europarlamentarul PSD Andi Cristea, președintele delegației pentru Republica Moldova a Parlamentului European și vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European a declarat, pe site-ul său:

“Îi respect d-lui Frattini experiența politică și diplomatică, dar nu cred că ea se reflectă în declarația recentă despre reglementarea conflictului transnistrean.

Nu ne putem juca cu suveranitatea Republicii Moldova și nu o putem trata ca și cum ar face parte dintr-un complicat calcul de oportunitate. Întregul sistem de drept internațional este construit în jurul normei suveranității, iar trupele rusești staționate în Transnistria sfidează, așa cum fac și în Georgia, și Ucraina, un principiu esențial pentru pacea la nivel global. Lucrurile sunt simple prin prisma legii internaționale: retragerea trupelor Federației Ruse este nu doar o cerere justificată a Chișinăului, ci și o acțiune care ar trebui susținută de comunitatea internațională.

Astfel de declarații riscă să-i afecteze credibilitatea domnului Frattini ca reprezentant al OSCE pentru Transnistria. Lucrurile sunt suficient de sensibile și complicate și fără această declarație neinspirată. Chișinăul și Tiraspolul trebuie să-și rezolve diferențele și să pună capăt conflictului, fructificând progresele din ultimii doi ani; de aceea, toți cei interesați de evoluții pozitive ar trebui să fie ponderați și echilibrați.”