În luna iulie, Î.M. Regia „Autosalubritate” a dezinfectat și reparat cca 170 de containere amplasate la platformele și camerele de stocare a deșeurilor municipale din Chișinău, precum și a instalat atele noi.

Primarul general Ion Ceban spune că cele mai multe containere, care necesitau a fi reparate au fost ridicate din sectorul Râșcani al capitalei, mai exact de pe străzile Nicolae Dimo nr.15/2, 11, 12, Aerodromului nr.2, Alecu Russo nr. 8, etc.

“Tomberoanele deteriorate de la platformele de evacuare a deșeurilor, la solicitare pot fi reparate sau înlocuite cu altele noi ( în cazul în care nu mai pot fi reparate), telefonând la linia deschisă 022747520.

Din păcate după ce angajații întreprinderii repară sau înlocuiesc tomberoanele vechi cu altele noi, o parte din ele sunt vandalizate.

Astfel de la începutul verii au fost vandalizate și arse, în total cca 10 de containere.
Ultimul caz a avut loc în noaptea de 27 iulie, curent în sectorul Râșcani al capitalei, pe bd. Moscovei, nr 13/4, unde un container pentru stocarea cioburilor de sticlă a fost ars în totalitate.

Î.M. Regia „Autosalubritate”, face apel repetat către toți locuitorii și oaspeții capitalei să fie atenți unde aruncă mucurile de țigară nestinse. Acestea nu trebuie să ajungă în tomberoane, unde este stocată hârtie, plastic sau materiale ușor inflamabile, deoarece ușor pot lua foc, provocând pagube nu doar întreprinderii, dar și ar putea să afecteze autoturisme, imobile din apropiere.

Vă rugăm să nu distrugeți, incendiați, vandalizați containerele, nu este doar un bun al municipalității, este al nostru, al tuturor!
În cazul în care ați observat persoane care, din motive huliganice, le incendiază, anunțați oamenii legii, apelând la 112”, scrie edilul.

De la începutul anului curent, Î.M. Regia „Autosalubritate”, a reparat cca 1054 containere, instalând la platourile pentru stocarea deșeurilor 70 de tomberoane noi.