Doi tineri de 21 și 22 de ani au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de răpirea unui automobil  din sectorul Botanica al capitalei.

Suspecții, în timp ce se aflau în curtea unui  bloc  de locuit de pe bd. Dacia, au răpit un automobil de marca ,,Lada Samara” și  s-au deplasat într-o direcție necunoscută.

În cadrul cercetării la fața locului polițiștii au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere, care au surprins momentul răpirii unității de transport.

Totodată,  în timpul documentării, polițiștii  au primit un alt apel de la serviciul 112, precum că într-o fâșie forestieră,  la ieșirea din Sîngera,  se află un automobil în flăcări care,  conform orientării ar fi cel răpit. În urma lichidării incendiului s-a stabilit că este vorba despre mașina răpită.

Prejudiciul cauzat a fost estimat de proprietar la 100 000 de lei.

Ofițerii de investigație și urmărire penală au dispus un șir de măsuri speciale pentru identificarea și reținerea suspecților care au comis infracțiunea.

În urma acțiunilor întreprinse,  suspecții  au fost identificați și reținuți. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia au  comunicat  că au răpit mașina pentru a  se plimba, iar la ieșirea din Sîngera au pierdut controlul volanului și s-au tamponat într-un  obstacol,  iar automobilul a luat foc.

Tinerii s-au dovedit a fi anterior judecați pentru circulația ilegală a drogurilor.

Suspecții sunt cercetați penal pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani.