Potrivit Agenţiei, acesta a fost sancţionat şi anul trecut, atunci când autorităţile au interzis introducerea în ţară a două loturi de lapte. Situaţia s-a repetat şi în acest an, când au fost interzise alte trei loturi. La sfârşitul săptămânii trecute, mai multe feluri de brânză, brânzică glazurată și unt au fost retrase din magazine, după ce inspectorii au depistat că acestea conţin grăsimi vegetale în exces, în proporție de la 15 și până la 94%. În urma verificărilor, alţi doi producători locali au fost amendaţi.
Pentru a preveni alte situaţii de acest fel, ANSA a anunţat că va continua verificările şi prelevarea probelor. Agenţia a demarat controale la procesorii de lactate în urma studiului care a scos la iveală calitatea neconformă a produselor. Reprezentanţii Agenţiei au declarat că mâine, 20 februarie, vor anunţa rezultatele finale şi lista producătorilor care utilizează grăsimi vegetale în exces.