„Această paradă a minorităților sfidează în mod abuziv şi public valorile majorității societății noastre. Organizatorii acestei parade și mentorii lor din afara țării ar trebui deja să cunoască realitățile de aici, din experiențele din anii trecuți, întrucât asemenea manifestări provoacă de fiecare dată pericole, violențe, dar și altercații de ambele părți.

Nu există nici un motiv legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd. Îndemnăm autoritățile municipale să sisteze prin orice mijloace promovarea manifestării comportamentelor netradiționale şi prin aceasta a păcatelor strigătoare la cer, care inundă din ce în ce mai accentuat plaiul nostru. În acest context, în numele Bisericii Ortodoxe din Moldova și a cetățenilor acestei țări, rugăm să fie oprit acest flagel distructiv, care întinează moralicește societatea noastră declarată ortodoxă și care susține valorile familiei”, se arată în mesajul Mitropoliei.