300 de colete cu produse alimentare vor ajunge la beneficiarii serviciului de asistenţă socială din municipiul Chişinău. Potrivit primarului general Ion Ceban, acestea au fost donate de către Societatea de Cruce Roşie din Moldova.

„Astăzi primele 60 de colete au fost distribuite beneficiarilor Direcţiei asistenţă socială din sectorul Centru. În următoarele două zile ajutorul urmează să ajungă şi în celelalte sectoare ale capitalei.

Coletele conțin produse alimentare cum ar fi făină, ulei, hrișcă, mazăre, orez și conserve. Beneficiarii acestor colete au fost selectaţi de către Direcţia generală asistenţă socială şi sănătate şi includ persoanele din grupul social-vulnerabil, persoanele cu dizabilități, cele de vârsta a treia şi care nu au niciun venit”, a punctat Ceban.

Primarul a mulțumit Crucii Roşiii din Moldova, care a susținut municipalitatea și susţine permanent. „Inclusiv ne-a oferit suport în perioada pandemică de coronavirus”, a conchis edilul.