Guvernul PAS este campion în îndatorarea Republicii Moldova, cea ce îl face total supus în acțiunile sale condițiilor creditorilor externi. Părerea a fost expusă de analistul economic, Roman Chirca, în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.

În opinia expertului, creditarea peste măsură leagă mâinile actualei guvernări în desfășurarea politicilor de interes național și pune țara pe tavă în fața instituțiilor internaționale financiare.
”Guvernarea actuală este campion la capitolul supracreditarea Republicii Moldova. Cu cât mai mult noi ne credităm, mai ales că ne credităm pe o singură axă, cu atât mai dependenți și mai puține politici proprii putem să facem în Moldova. De exemplu, există forma dură, prin război, de a cuceri o țară – un lucru inacceptabil în sec.21, dar există o formă mult mai latentă, inteligentă – atunci când creditezi o țară și, practic, o aduci în incapacitate de plată și atunci nu mai ai nevoie să o cucerești. Mai mult ca atât, în rândul cetățenilor tu arăți ca un salvator, care vii și ierți anumite datorii sau mai oferi un credit. În același timp, guvernul din acel stat nu mișcă fără a consulta direcțiile principale. Observ cum au evoluat relațiile cu FMI pe parcursul la peste 20 de ani. Inițial erau destul de atenți în solicitări, cu cât creștea volumul de creditare, practic se impuneau tabu pe anumite politici pe care putea să le facă Guvernul. Inclusiv actuala guvernare este legată la mâini, bănuiesc că ea vine cu anumite soluții și se ciocnesc de acest erete care se numesc condiționalități și obligații față de partenerii internaționali. (…) Funcțiile guvernamentale într-un stat supracreditat se limitează doar la gestionarea fluxului extern, canalizarea lor spre anumite plăți curente, practic nu poți decide vreo dezvoltare strategică a unei sau altei ramuri”, a declarat expertul.