8 februarie 2019, Washington – Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, aflat într-o vizită de lucru în SUA, a avut pe parcursul zilei de 7 februarie, mai multe întrevederi cu oficiali americani de rang înalt din cadrul Consiliului Național de Securitate, Departamentului de Stat și Congresului SUA, scrie hotnews.md.

În cadrul întrevederii cu Fiona Hill, asistentul adjunct al Preşedintelui SUA, directorul pentru Europa şi Rusia de la Consiliul Național de Securitate, precum și în discuțiile de la Departamentul de Stat SUA, au fost abordate perspectivele dezvoltării colaborării moldo-americane cu accent pe consolidarea Dialogului Strategic, perspectivele dezvoltării cooperării în domeniul protejării spațiului informațional, fiind examinată și dinamica evoluțiilor regionale şi internaționale.

Întrevederile la Congresul SUA au inclus discuții cu co-președinții Grupului de prietenie din Camera Reprezentanților SUA, congresmenii David Price și Pete Olson, dar și cu senatorul Ron Johnson, membru al Comitetului pentru afaceri externe, care au reiterat suportul deplin pentru Republica Moldova în eforturile de consolidare a democrației și dezvoltare economică.

Șeful diplomației moldovenești a participat, în calitate de invitat principal, la o discuția organizată de Centrul Atlantic Council, care a întrunit reprezentanţi ai Administraţiei SUA şi formatori de opinie din Washington D.C., unde a avut loc un schimb de opinii privind dezvoltarea cooperării moldo-americane în diferite domenii, fiind reconfirmată importanţa menținerii Republicii Moldova pe agenda priorităţilor de politică externă ale administrației americane.

În toate discuțiile purtate de către Ministrul Tudor Ulianovschi cu oficialii americani a fost subliniată susținerea univocă a SUA pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și necesitatea intensificării cooperării pe mai multe dimensiuni.

În contextul apropiatelor alegeri parlamentare în Republica Moldova, demnitarii SUA au încurajat organizarea unui scrutin liber și corect conform standardelor OSCE.